DOCUMENTAR
Prospeţimea unei rusticitãţi primitive
Paul LAHOVARY, Vântoasele, Lisabona (Colecţia Lectoratului Român), 1953. — Construit cam artificial pe tradiţionala temã a desrãdãcinãrii care aduce numai ruinã şi moarte, romanul are calitãţi neobişnuite în partea de zugrãvire a vieţii rurale; autorul dovedeşte o cunoaştere excepţionalã a tradiţiilor, superstiţiilor, eresurilor de la ţarã aşa încât reuşeşte, chiar de la începutul cãrţii sã-şi transporte cititorul într-o lume ca de basm, cu ursitoare, drãciţe, Sburãtori, farmece; acţiunea se desfãşoarã pe cinci „tãrâmuri”; şi de-a lungul povestirii se simte mereu prezenţa, uneori chiar prea cãutatã, a unor puteri misterioase, care fac şi desfac totul. Limba întrebuinţatã în aceastã parte a romanului întrece orice aşteptare: cuvinte atât de autentic româneşti, cu mireasma florilor de câmp, nu mai întâlneam, din pãcate, de multã vreme. Şi în situaţia noastrã de astãzi, când prin forţa împrejurãrilor ne alterãm zilnic vorbirea, adoptând moduri de exprimare ale locului în care ne aflãm, lectura unei cãrţi ca aceasta e ca o baie purificatoare. Autenticã, chiar dincolo de necesitãţile artei, este şi limba întrebuinţatã de autor în zugrãvirea vieţii de la oraş; dar artisticeşte toatã aceastã carte este mult mai puţin isbutitã, deşi sau poate tocmai pentru cã personajul lui Matache Megarici, cu toatã şleahta lui de trepãduşi electorali, este veridic. Se simte, cu alte cuvinte, în rezultatul estetic, cã d-l Lahovary e mult mai la largul sãu în prospeţimea unei rusticitãţi primitive, chiar când se strãduieşte sã-i dea înţelesuri mai complexe, de simbol, decât în viţiatul climat orãşenesc şi politicianist, pe care nu-l iubeşte (şi opera de artã e dragoste; de aceea în primul capitol în special — „tãrâmul Bãlei“ — sunt atâtea paginile demne de antologie).
(Vatra, nr. 41, mai 1954, nesemnat, probabil Mircea Popescu) >>> citeşte mai departe aici >>>
______________________________
