PAUL LAHOVARY

Prospeţimea unei rusticitãţi primitive

Paul LAHOVARY, Vântoasele, Lisabona (Colecţia Lectoratului Român), 1953. — Construit cam artificial pe tradiţionala temã a desrãdãcinãrii care aduce numai ruinã şi moarte, romanul are calitãţi neobişnuite în partea de zugrãvire a vieţii rurale; autorul dovedeşte o cunoaştere excepţionalã a tradiţiilor, superstiţiilor, eresurilor de la ţarã aşa încât reuşeşte, chiar de la începutul cãrţii sã-şi transporte cititorul într-o lume ca de basm, cu ursitoare, drãciţe, Sburãtori, farmece; acţiunea se desfãşoarã pe cinci „tãrâmuri”; şi de-a lungul povestirii se simte mereu prezenţa, uneori chiar prea cãutatã, a unor puteri misterioase, care fac şi desfac totul. Limba întrebuinţatã în aceastã parte a romanului întrece orice aşteptare: cuvinte atât de autentic româneşti, cu mireasma florilor de câmp, nu mai întâlneam, din pãcate, de multã vreme. Şi în situaţia noastrã de astãzi, când prin forţa împrejurãrilor ne alterãm zilnic vorbirea, adoptând moduri de exprimare ale locului în care ne aflãm, lectura unei cãrţi ca aceasta e ca o baie purificatoare. Autenticã, chiar dincolo de necesitãţile artei, este şi limba întrebuinţatã de autor în zugrãvirea vieţii de la oraş; dar artisticeşte toatã aceastã carte este mult mai puţin isbutitã, deşi sau poate tocmai pentru cã personajul lui Matache Megarici, cu toatã şleahta lui de trepãduşi electorali, este veridic. Se simte, cu alte cuvinte, în rezultatul estetic, cã d-l Lahovary e mult mai la largul sãu în prospeţimea unei rusticitãţi primitive, chiar când se strãduieşte sã-i dea înţelesuri mai complexe, de simbol, decât în viţiatul climat orãşenesc şi politicianist, pe care nu-l iubeşte (şi opera de artã e dragoste; de aceea în primul capitol în special — „tãrâmul Bãlei“ — sunt atâtea paginile demne de antologie).

(Vatra, nr. 41, mai 1954, nesemnat, probabil Mircea Popescu)

______________________________

Un minunat roman

La Editura „Colecţia Lectoratului Român“, din Lisabona, a apãrut romanul d-lui Paul Lahovary „Vântoasele“. Autorul nu e un debutant. D-sa a publicat în ţarã Poezii, Eseuri şi Note de cãlãtorii, care au fost apreciate şi elogiate de Principesa Marta Bibescu, Tudor Arghezi, Perpessicius, Petre Comarnescu şi alţii. Ultima lucrare a d-lui Paul Lahovary redã într-un colorit viu moravurile politicei româneşti de altãdatã. Autorul nu a neglijat de a ne zugrãvi un colţ de viaţã a ţãranului român. Romanul e scris într-un stil pur românesc şi personagiile sunt bine conturate, ceea ce denotã talentul autorului. Stãrile sufleteşti ale eroilor sãi sunt transmise cetitorului cu uşurinţa unui abil meşteşugar al condeiului. Recomandãm cu toatã cãldura citirea acestui minunat roman românesc.

(„Buletin Cultural Artistic“, Buenos Aires, 1954, nesemnat)

______________________________________

O limbã fermecãtor de frumoasã

Autorul îşi împarte tema în cinci capitole perfect îmbinate prin care ne reprezintã personajele principale ale romanului. De la început autorul pare cã vrãjeşte pe cititor cu o limbã fermecãtor de frumoasã, cu imagini plastice remarcabile, cu o frazã simplã dar plinã de seva poeziei pure. Cartea te fascineazã şi n-o mai laşi pânã la ultima paginã. Atunci ai impresia cã ieşi de undeva de sub pãmânt, sau dintr-un palat de mãrgean unde ai trãit realitatea unei povestiri. Aci stã marele merit al d-lui Lahovary, c-a creat cu cel mai simplu material posibil — credinţa poporului în fantastic, superstiţia — o operã de mare artã. Aproape cã n-am mai întâlnit de multã vreme asemenea pagini dãltuite în marmurã. Personajul principal e Ileana Calomfir, fiica profesorului Vasile Calomfir, protejatã de micuţã copilã de vrãjile Catiţei Odulean, contra relelor şi mai ales a Balei, sora Catiţei, mare meşterã în drãcãrii. Straniul personaj Gaiu, prietenul de mai târziu al profesorului, se oploşeşte pe lângã ei şi din diabolica pasiune carnalã pentru Ileana, va încerca sã-i împiedice nunta ei cu doctorul Andrei Şeran. Mai intervine şi Dorina, vara ei, care o invidiazã şi conlucrã cu Gaiu în acelaşi scop. Ileana stã robitã între forţa lui Gaiu şi dragostea Catiţei, oscileazã între ei, unul îi vrea trupul, cealaltã îi vrea sufletul curat. Trebuie sã se mãrite însã ca sã scape de puterea vrãjilor ursite de Bala, care totuşi o prinde la izvorul lui Trofim şi-i leagã cununiile prin forţa diavolului. Logodna are loc şi ea se va despãrţi de bunul Andrei Şeran, care va lua de soţie pe Dorina. Printre invitaţi la logodna sunt conul Matache Megarici (antipatic, rãu şi prost, politician mare, de-o inculturã crasã), preotul satului, rudele lor, şi ca din senin, adus de Gaiu, vine şi „sburãtorul“ Dan Traur care-i va rãpi liniştea Ileanei pânã la finele vieţii. În câteva clipe totul este pierdut, un destin se sfarmã. Ileana îl adora acum pe Dan, şi cu toate intervenirile diabolice ale lui Gaiu, tot ajung sã se logodeascã, în preaj-ma plecãrii lui Dan, cu o maşinã aerianã, invenţia lui, dar se prãbuşeşte în ocean în drum spre Africa, împreunã cu Gaiu pe care-l luase cu el. Cu moartea lui şi viaţa Ilenei începe sã se stingã. Trãieşte din amintiri. Moartea Dorinei împinge pe Andrei, medicul muribundului tatã al Ileanei, spre aceasta, se cãsãtoresc, au un copilaş, care viseazã sã fie aviator, iarã cei doi soţi, se întâlnesc iarãşi la Vântoasele, satul fericirii şi copilãriei plinã de amintiri, sub ochii duioşi ai Catiţei.

Totul se petrece într-un cadru de datini, eresuri şi credinţe, pãgâneşti şi creştine, într-un sat românesc, unde vom întâlni oamenii cu calitãţile şi defectele lor. Misticul Calomfir, diabolicul Gaiu, parvenitul Megarici (cam exagerat în toatã atmosfera de stricãciune politicã descrisã pasional), visãtorul Dan, blândul Andrei, rãutãcioasa Dorina şi Ileana, jucãria destinului implacabil. Descrierile naturii sunt picturale, ceremonialul ploii sau scena vrãjirii de la fântânã — artistic redate. Întreaga acţiune — condusã cu dibãcie de adevãrat stãpânitor al condeiului.

Felicitãm pe dl. prof. V. Buescu pentru realizãrile din seminarul D-sale, cã între atâtea perle româneşti (traduceri) a redat şi splendidul roman, cristalin, emoţionant, viabil, al lui P. Lahovary, fãcându-ne o adevãratã bucurie, pentru o carte bunã româneascã din exil.

Oreste Popescu (Înşir’-te mãrgãrite, nr. 12, oct. — dec. 1953)

_________________________________

Stil viguros, limbã fermecãtoare…

În anul 1952, dl. Victor Buescu ne-a fãcut o plãcutã surprizã publicând în Colecţia Lectoratului Român de pe lângã Universitatea din Lisabona, o plachetã de admirabile şi sguduitoare poeme scrise de doi autentici poeţi români, rãmaşi sã îndure crunta robie a celei mai odioase stãpâniri din câte a cunoscut istoria poporului nostru.

De data aceasta, dl. Buescu ne serveşte o nouã surprizã, editând în aceeaşi colecţie, romanul VÂNTOASELE, semnat de dl. Paul Lahovary.

Dl. Paul Lahovary nu este un nume nou pentru cetitorul de literaturã. D-sa a abordat mai toate genurile literare, de la poesie şi pânã la însemnãrile de cãlãtorie, trecând prin nuvelã şi eseu, remarcându-se dintru început ca un scriitor de reale posibilitãţi, stãpân pe un stil viguros şi utilizând o limbã fermecãtoare.

Înmãnunchind toate aceste calitãţi, romanul „Vântoasele“ este poate una dintre cele mai reuşite realizãri a d-lui Lahovary … Odatã începutã lectura, cititorul pluteşte în apa limpede a celui mai neaoş limbaj românesc. Lectura acestui roman, o spunem sincer, este o adevãratã desfãtare. Descrieri admirabile, tablouri atât de colorat redate încât imaginea lor îţi apare atât de vie încât te strãmutã în lumea în care am trãit cu toţii altãdatã. Sunt acele peisagii româneşti, specific româneşti, pe care nu le mai întâlneşti niciunde şi pe care dl. Lahovary le picteazã în cuvinte alese şi pline de farmec. În special partea întâia a romanului, intitulatã „Tãrâmul Bãlei“, este atât de su-gestivã şi atât de puternicã, iar îmbinãrile basmului cu realitatea atât de mãiestru întreţãsute, încât e imposibil sã nu te simţi antrenat, captivat chiar, de lecturã.

(Vers, anul IV, nr. 2 — 3, 1954)

_________________________

Un nou roman în exil

Am primit la redacţie „Vântoasele“, roman de excelenţã literarã, datorit d-lui Paul Lahovary. Lucrarea, cuprinsã într-un elegant volum de 200 de pagini, a apãrut în Colecţia Lectoratului Român de la Universitatea din Lisabona şi e tipãritã la casa de Editurã „Fernan-des“, în decembrie 1953.

D-nul Lahovary nu este un luceafãr nou pe firmamentul literaturii româneşti. D-sa a publicat mai multe lucrãri în ţarã şi a fost rãsplãtit cu înalte aprecieri din partea criticilor literari.

(Foaia poporului, USA, 1954, nesemnat)