PAUL LAHOVARY

TUDOR ARGHEZI: „… cãderea neaşteptatã a petalelor Dv., într-un timp când florile sunt veştede şi încâlcite, a pogorât în odaia mea un val de prospeţimi vioaie. Îmi permit sã vã felicit pentru linia superior nivelatã la care v-aţi menţinut. Pentru un scriitor e o biruinţã.“

(Scrisori, 19 octombrie 1936)

VICTOR BUESCU: „… Pagini admirabile. O prozã savuroasã, cum n-am mai citit în exil. E o prozã de România Mare de ieri şi de mâine.“

(Scrisori, 22 februarie 1953)

PETRU COMARNESCU: „… însuşiri neobişnuite: înţelegerea şi respectarea formei, simţul ritmului, cultul imaginilor mişcate de simţire, o anumitã disciplinare a jocului sentimentelor, prin intervenţia cunoaşterii şi a humorului.“

(Rampa, 27 iunie 1938)

CONSTANTIN-VIRGIL GHEORGHIU: „… o subtilã virtualitate de scriitor, care ştie surprinde caracterele specifice mediilor şi ale personagiilor ce formeazã acţiunea nuvelei, şi eroii ei.“

(Timpul, 22 ianuarie 1941)

PERICLE MARTINESCU: „… revelaţia unui scriitor cu mari resurse stilistice şi cu o ascuţitã conştiinţã a produsului artistic. Un artist care cautã sã-şi creeze, în mijlocul lumii în care trãieşte, o altã lume, mai domoalã, mai încãrcatã de poezie. Proza lui i-ar fi plãcut, desigur, lui Matei Caragiale — şi, în orice caz, genul în care poate fi definit se situeazã de-a dreptul sub «Craii de Curtea Veche», de unde se pare cã Paul Lahovary şi coboarã. Asta, bineînţeles, spre mai marele lui merit.“

(Vremea, 2 februarie 1941)

G. C. NICOLESCU: „… Materialul şi limba literarã stau la dispo-ziţia d-lui Paul Lahovary. Mai presus de toate, d-sa are darul de a scrie, de a transmite neforţat ceea ce gândeşte, de a atrage cititorul şi de a utiliza uneori cu mare meşteşug limba româneascã.“

(Chemarea Vremii, 15 ianuarie 1941)

MIHAI NICULESCU: „… Domnul Paul Lahovary cunoaşte afinitãţile profunde ale cuvintelor. Ele se desfatã în priza d-sale cu un soi de lene voluptoasã şi satisfacţie nemãrturisitã de a fi scãpat blestemului care le destinã corupţiei, odatã cu înţelesurile ce sunt silite sã comunice.“

(Universul, 1 ianuarie 1941)

PERPESSICIUS: „… Întru totul o revelaţie. Dã pe faţã un talent variat, care nu-şi limiteazã subiectele într-un plan al inspiraţiei şi a cãrui gamã de expresie este de asemeni variatã. Râvna d-sale de diversitate, aşa de evidentã, nu s-ar împãca cu recomandaţii şi cu li-mitãri de orizont, dar ceea ce e sigur este cã pe Şoimana Iazului o putem socoti de pe acum drept opera unui maestru al genului.“

(Acţiunea, 24 mai 1941)

AL. RAICU: „Limba este entuziasmantã. Autor de mari posibi-litãţi, împletind magistral peisagiul romantic cu cel naturalist şi coborând ca-ntr-o fântânã minunatã în viaţa interioarã a eroilor lui.“

(Seara, 5 ianuarie 1941)

OCTAV ŞULUŢIU: „Paul Lahovary este un scriitor care promite foarte mult, scrie cumpãtat şi chiar şi stilul sãu e clasic. Scrie frumos fãrã sã fie un stilist, fãrã sã fugã dupã efecte. Salut cu mare încredere în Paul Lahovary un talent care poate sã ne dea pe viitor o prozã epicã de certe posibilitãţi.“

(Gândirea, 25 februarie 1941)

BARBU THEODORESCU: „… stilul se impune prin simplitate, simplitatea aleasã a clasicului. Prin puterea de zugrãvire a lumii boiereşti dispãrute, cunoscutã atât de bine de autor şi din care ştie sã aleagã esenţialul, cum şi prin stilul adecvat ce şi l-a însuşit, dl. Paul Lahovary poate ocupa un loc unic în literatura româneascã.“

(Vremea, 23 februarie 1941)

Principesa MARTHE BIBESCO: „Aveţi darul marelui portretist, cu trãsãtura care trebuie pentru a sesiza caracterul. Tot ce am citit mi-a plãcut, m-a fermecat. Darul poetic pe care îl aveţi şi sensul religios al vieţii m-au sensibilizat, de asemenea. Am recunoscut aici aceastã stranie voce a sângelui, atât de emoţionantã. În acest caz, ea ajunge pânã la mine în stare aproape purã.“

(Scrisori, 14 septembrie 1939)

SEVER POP: „Mã grãbesc sã-ţi mulţumesc sincer pentru trimiterea frumosului volum Vântoasele si sã te felicit calduros pentru aceastã merituoasã si continuã strãdanie în campul literaturii noastre.

Meritul d-tale e mult mai mare decât îţi dai seama acum, şi aceasta fiindcã a scrie în româneşte în exil e un act de încredere în soarta neamului nostru şi o strãlucitã pildã de cum se frãmântã limba noastrã în contact zilnic cu oameni care vorbesc alte limbi.“

(Scrisoare, 9 februarie 1954)

IRINA PETRAŞ: „Apãrut în 1953, „Vântoasele“, romanul lui Paul Lahovary este construit în jurul motivului Zburãtorului într-o prozã cu irizãri fantastice amintind de Mircea Eliade sau Vasile Voiculescu.“

(1990, din ediţia „Vântoasele“, de unde s-au cules aceste excerpta, de mai sus)