Jean-Francois Charpal: „Mãsura unei umbre“
Anotimpul premiilor nu fixeazã fãrã riscuri atenţia publicului asupra unor titluri ale cãror merite, dupã câţiva ani, ar putea sã fie mai scãzute. Nimeni nu ne vorbeşte încã despre o carte care nu aparţine acestei categorii. Ea a fost publicatã la Stockholm şi deschide excepţionale perspective asupra resurselor oferite, chiar în strãinãtate, de marile tradiţii literare franceze; este vorba de un roman, scris cu o panã mãiastrã, într-o francezã deopotrivã ri-guroasã şi sclipitoare. Stilul ei dã viaţã unei teme legendare medievale şi prin „medieval“ trebuie sã înţelegem cuvântul în sensul pe care îl cunoaştem dar, în acelaşi timp, în culoarea şi în proximitatea tradiţiei bizantine.
Paul Lahovary situeazã romanul sãu într-o Românie ţâşnitã din profunzimea viselor, între cãderea Bizanţului şi secolele când cruciadele treceau peste Europa Centralã. Pentru a însufleţi povestirea, el face apel la resursele francezei cele mai moderne, simplã şi precisã, dar, în acelaşi timp, cu întorsãturi sintactice ale cuvintelor legate de un idiom care s-ar fi putut folosi ipotetic.
Rezultã, pentru cititor, într-un univers de legendã un decalaj premeditat în timp cãci Paul Lahovary plaseazã cu siguranţã viziunea lui personalã a destinului nostru. Şi, în timp ce el ne antreneazã prin impecabila desfãşurare a povestirii, ne propune fondul adevãrurilor proprii marilor scriitori de culturã francezã.
Nu putem indica aici decât tema centralã ca sã nu dezvãluim miraculosul: un arhitect-zidar, dupã multe încercãri şi cãlãtorii din Bizanţ şi Valahia, dupã realizãri artistice şi de mare spiritualitate, sfârşeşte — pentru a putea termina perfect biserica, mãreaţã, ce o ridica — prin a închide o fiinţã vie în însãşi construcţia ce zideşte. Indicaţia temei face abstracţie de caracterul încântãtor al descrie-rilor, de puternicele priviri aruncate asupra lumii noastre interioare, asupra bogatelor notaţii ce compun ţesãtura somptuoasã şi mişcãtoare a acestei opere.
„Mãsura unei umbre“ este o carte pe care o vom pãstra la îndemânã. Din Stockholm ne soseşte aceastã revelaţie care ne spune cã în strãinãtate se publicã şi se ştie sã se scrie încã într-o tradiţie deopotrivã vie şi savantã. Prin punerea în operã a marilor teme clasice, Paul Lahovary ştie sã ne emoţioneze şi sã ne instruiascã în mod profund asupra strãfundurilor fiinţei noastre. Trebuie sã-i mulţumim cã a scris o carte care nu va îmbãtrâni.
Trad. Artur Silvestri
1977
______________________________
