Paul Jolas: „Calea Regelui“
“Calea Regelui“ este aceea pe care o descoperã Chiara Organista, care se refugiazã în Muntele Resegona, din Italia, pentru a scãpa de Poliţia fascistã care o tracaseazã din toate pãrţile. Chiara vrea sã-i gãseascã pe partizanii despre care ştie cã întreprind acţiuni de commando. Aceasta este, rezumatã, istoria familiei Organista, ajunsã în Italia.
Povestitorul care ar dori sã studieze „Soluţia definitivã“ a problemei evreieşti în Italia adoptã aici metoda utilizatã deja de scriitori foarte diferiţi precum Montesquieu, Théophile Gautier sau Gide: re-veleazã manuscrisul cu istoria familiei, definit de unul din membrii sãi, abatele Gabriel Organista.
Pãtrundem, astfel, în universul ororii, al suferinţei absolute şi al disperãrii, Svastika, într-o Polonie invadatã unde mii de inocenţi au plãtit cu viaţa frenezia totalitarã care apãruse în Germania celui de-al doilea rãzboi mondial. Judith Gastfrayd, logodnica lui Francesco Organista, ar trebui sã ajungã în Elveţia dar este arestatã şi deportatã. Soţia comandantului lagãrului, Hannelore Richter, se împrieteneşte cu ea şi face eforturi pentru a o salva de la experienţele de vivisecţie; va reuşi, dar Francesco Organista, care se dã drept nomad, o va regãsi pe logodnicã în ultima clipã, când aceasta sfârşeşte sub loviturile unei deţinute demente care îi taie gâtul cu o lamã de ras. Cititorul nu va putea sã iasã netulburat din lectura acestei cãrţi halucinante, unde realismul se îmbinã cu fantasticul şi în care voinţa de a trãi depãşeşte ororile unei epoci nemiloase. Ar fi fãrã rost sã aşezãm între paranteze acest moment de istorie în timpul cãruia omul a arãtat cã este capabil de toate excesele, în toate domeniile.
Un stil ferm, incisiv, o frazã adesea la limita unei constatãri de clinician, o aptitudine de a revela simbolul, dau acestor pagini o marcã de calitate şi grandoare. Ceea ce era la început doar un jurnal, a devenit o epopee.
Trad. Artur Silvestri
1990
______________________________
